Iubire, silabele pe care egoist
le-aș putea numi ale mele
aleargă precum particulele
infinitului
într-o avalanșă de idei,
să acopere cerul ivit
o dată cu tine
cea care mă inspiri
să te recompun în cuvinte,
să respirăm împreună
silabelele pe care
nu le pot cuprinde într-o suflare
sunt totuși și ale tale
așa cum și eu sunt
al limbii române ucenic,
venit dintr-un ungher al singurătății
cu pieptul descoperit sub furtuni.
vezi mai multe poezii de: ovidiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.