Ninge dalba melodie
Parcă-n boală, parcă-n joacă,
Sună-n toamna străvezie
Strunele de promoroacă.
Muzica stingheră geme
Înlemnită în inele,
Picurările de vreme
Curg pe razele de stele.
Duse-n noapte, peste zare
Notele înghesuite
Cu viforniți de culoare
Și cu vise împlinite.
Doar păreri de rău s-așează
Undeva, în colțuri triste
Ca să simtă-n plâns de rază
Timpurile ametiste.
Ca în muzica de noapte
Să-nțeleagă mai aproape
Și nădejdile din șoapte,
Cât și murmurul din ape.
Iar în argintiri de tâmple
Ce se-ngână dureroase
Melodia ca să împle
Toate clipele frumoase.
Să cânt sigur ca o strună
În această toamnă clară
Cu aramă de pe Lună
Și cu vremile de vară.
Victor Bragagiu
vezi mai multe poezii de: bragagiu