E un cadou de la părinți binevenit,
înspre lumina vieții să-ți deschidă poarta.
Contempli adesea-n drumul tău, vădit,
cum zi de zi te însoțește soarta...
Tomuri lungi, cu poezie
cântând luna de pe cer,
sau jelind iubirea surdă,…
răspândesc melancolie
Mos Crăciun cu dalbe plete,
Adu-ne în sacul tău
Plânse riduri vezi pe sfânta faţă-a ţării
ce-ţi nasc în suflet dor nestins de ea.
Lovită-i crunt, dar pradă dat-uitării
nu va cădea nicicând, Predominanta Stea.
E cumplit, deloc firesc,
furtul unui om în viaţă.
Dar mai rău, nu-i omenesc
să nu-l recunoască-n faţă…
Euterpe, fă-mi din flori o luntre
Din ciclul: Pandemia
N-a fost dat nicicând să fiu,
Lumea s-a-ntors cu fundu-n sus
ne-a fost prezis să mai trăim și asta,
rugându-ne-n genunchi și mai presus
acum când a tunat din Ceruri: Basta!
Ce-am fost atunci, am vrea sa fim mereu
Copii cu-nalte idealuri
Voi, Dascălii, eraţi ca paveze la greu,
şi ne-aţi format pentru-ale vieţii valuri...
Ieri, culorile şi stofa ,
Tot ce-a fost croit odat’
sunt prescrise la Trecut ,
toate : vechi şi demodat !