Eu mor cum plânge flacăra-n fitil,
când vântul mângâie o lumânare.
Ca să te-nvăț să mori, ca pe-un copil,
întâi dă întunericul mai tare!
Sorb, mirosind, o floare, de nebun,
și-apoi, rotund mințindu-i, ți-adorm sânii.
Să nu mă-ntrebi ce-i toamna, că nu știu,
și vreau să prind sfârșitul săptămânii!
Să te iubesc, cuvinte încă am:
ascultă-le, gândite fără mine!
Copacii-și scot doar utopii pe ram,
și cât ne-ndură toamna, încă-i bine!
Ce n-am iubit, doar tu poți să-mi prescrii,
căci eu probez iubiri fară prihană.
De mine să te vindeci, poți să vii:
ia un poem și pune-ți-l pe rană!
vezi mai multe poezii de: Dan Rotaru
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.