Porți numai trupul, gol, prin lume, Doamnă,
doar suflet mergător sunt astăzi eu.
Eşti stup, sunt miere, în această toamnă:
stupar divin ne este Dumnezeu.
De-or înflori a doua oară merii,
nu-i semn de bucurie-n firea lor,
ci-n ramuri li se odihnesc siberii,
ce se întorc de la ecuator.
De voi putea să te privesc vreodată,
încet, să-mi treci, întreagă-n ochiul stâng,
cu gura mea din lume adunată,
şi dreptul, liber să mi-l laşi, să plâng!
Mă rătăcesc în vis ca-ntr-o pădure
din care nici o urmă n-a muşcat.
Priveşte picăturile de mure,
pe care toamna-n lume le-a brumat!
Fii cea mai pământeană zeitate,
căreia azi cu inima mă-nchin,
şi raiul, locuit pe jumătate,
fă-l de lumină şi iubire plin!
Păstrează-mi mie ultima culoare
care să doară încă n-a-nvățat!
De ce, în viață, numai cum se moare,
să exersez întruna mi-a fost dat?
vezi mai multe poezii de: Dan Rotaru
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.