Din trupul tău, nimic nu-mi prisosește.
Nici prea devreme nu-i, nici prea târziu
să-auzi că-n inimă, ca-ntr-un pustiu,
nisipul, de o vreme, rana-mi crește.
De vrei să ne iubim ca-odinioară,
să vii să schimbi fitilu-n lumânări,
iar ochilor, le pune noi cătări,
și-n lume, noapte fă mai de cu seară!
Întârzie în el, că nu-i păcat,
de trup, de-i patul suprasaturat!
Iubește-mă tăcând, ca-n mănăstire,
citește-mi gândul ca pe o psaltire
în care Dumnezeu s-a arătat,
să-avem cu El finala întâlnire!
vezi mai multe poezii de: Dan Rotaru
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.