De-atâta timp tăcerea mea te cheamă,
Și-aștept să primesc de la tine vești,
Chiar dacă nu suntem de-aceeași mamă,
Mi-ar fi plăcut sa știu că frate-mi ești.
Te scoală, Iubito şi vino, frumoaso
Priveste cum iarna-a trecut,
Şi ploaia s-a dus.. Şi drumul spre-Acasă
e greu zi de zi tot mai mult.
Când vine cu dispreț descurajarea
lovindu-ți sufletul împovărat,
Ridică-ți ochii și priveste zarea:
În încercare,El când te-a lăsat?
Mi-am pus nădejdea-n Domnul.
Spre mine S-a plecat!
Din groapa cea adâncă
m-a scos! Viață mi-a dat!
M-așez azi la masă ..incep ca să scriu
Și sufletu-mi toarce menirea.
Eu știu lună dragă,știu...e târziu!
Nu-ți mai ascunde privirea.
De Tine,sufletul mi-e plin
în lume-aceasta,mare.
Chiar dacă umblu ca străin
spre Țara cea de Soare.
O,spune-mi tu suflet,de ce iar mâhnirea
alegi să o ții strâns legată la piept,
Când Cerul aleargă să-ți dea fericirea
de ce nu te bucuri? Eu asta aștept !
Am așteptat azi ploaia
Ca lacrimi să îmi spele,
Dar a venit doar raza
De soare printre ele,
Spune-mi lună,dragă, printre-atâtea astre
tu colinzi sfioasă mii de galaxii,
Ai văzut pământul cu flori albe-n glastre...
Spune-mi lună dragă: La ele nu vii?
Tăcerea se-așează în timp peste noi,
Nu mai sunt lacrimi,chemări și nici ploi,
Doar marea din suflet îngână un cânt
și-adoarme pe raza de lună-așteptând.