Iată frumoasa, omeneasca înfrângere, la mare preț,
dar eu unul sunt martor, eu am văzut
acei oameni, blânzi, de neînfrânt.
Învățând nemurirea, ochii i-am privit. Suferința
nu le mai putea micșora cu nimic
fericirea.
Sfârșitul lor e asemenea dimineții.
Vezi,
vestitul astrolog, apărat de stele, friguros,
pustiit de noroc, nu era
asemenea lor, nici yoghinul bătrân ce mi-a spus.
Rănile da, însă sufletul
eu nu-l pot vindeca.
vezi mai multe poezii de: Daniel Turcea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.