I
fragmente
cuante
impurități într-un cristal, galaxiile
heliu, miez al Apei, scânteind
și trupuri, ceruri, literele Cărții
sau întâmplările ce sunt întru amiază
asemeni razei ce se țese-n frunze, povestind
ce-i zborul, plutirea, așezarea
apelor, a gândului, deasupra
semnelor
ca într-un nor de pace
solzi, de-ar cădea, de pe ochi, zilele de amintire
ninsoare, viscolită-n flăcări, vremea
II
linia pe dinăuntru, sfera
minunat infoliu
punctul
explozia, dubla explozie
căderea simultană a universului
în punct și a punctului
în univers
punctul este poarta prin care universul poate ieși
în afara lui
neclintit, în plină mișcare
ca săgețile privite din față
mărginind universul,
dispare
când legea îl uită și e
cheie în clipa contrarie
pulsând
punctul, simetrie a lumii
față de el toate sunt la egală distanță
orice inegalitate l-ar umple de vid
vidul cărnii sau al focului
dar punctul
nu există decât în afara
timpului, a distanțelor
pentru că el e însăși timpul
distanța
dar nu există decât în
afara sa
fiind puntea
dintre logică și rarefiere
punctul echilibrează universul
pentru că este intersecția tuturor
formelor din univers
Geometria
descompunerea luminii
geometria - lege a lumilor închise
ca și punctul ca și dreapta ca și volumul
geometria este o ierarhie
este obsesia cristalelor, a muzicii
este un atavism
atavismul muzicii și al cristalelor
geometria e morală fiind totdeauna pozitivă
și se hrănește din ea însăși ca piramida din
propriul său vârf
geometria este o succesiune de secțiuni
prin explozia axiomelor
perfect e triunghiul nu cercul
fiind însăși esența geometriei
: fragment și înclinare. Întreită Monadă
cercul este un caz particular
al unghiului care se închide și este particular
pentru că dispare fragmentul
toate razele având aceleași proprietăți
cercul devine instabil
nu are sens de mișcare
este un punct bolnav de spațiu
hidrocefal
triunghiul e fecund
sfera
ca și cercul necontradictorie, nulă
pătratul exclude contradicția conținând-o
sfera, cercul, cad în centru, se prăbușesc
în centru
totul depinde de centru
ca o piramidă ce și-ar pierde sensul
Als ob
atrasă în același timp de o gravitație
bizară
Geometria este haosul care tinde spre axiome
incertul care tinde spre Incontrolabil
Geometria elimină tot ceea ce se poate ști
pentru a ajunge la ceea ce nu se poate ști
axioma
Axiomele sunt în afara propriei lor geometrii
Ele sunt neclintite dar geometria reprezintă
evoluția lor
mai exact, a câmpurilor, a oglinzilor
aer dispus în versete
în preajma fructei, a pânzei de paianjen
metaforă plutind, străveziu, în metafore
ca o mângâiere de galaxii
Incidența
rarefierea și complexitatea. Stadiile
Axiomele nu există, sunt ireale
nu există decât umbra lor
iar sursa de lumină e sufletul
Axiomele înseși sunt înclinările, secțiunile
nuanțele, fațetele unei singure axiome Monas Monadum
de neformulat. Evidentă în afara cuvintelor
realitatea nu-i percepe decât
anumite înclinări
mimându-le
fascinant cameleon
ea le cuprinde nefiind cuprinsă
și deci necunoscută
pentru construcția logică, nocivă de fapt
Axiomele sunt plexurile
sunt momentele de contemplare,
sunt împotriva geometriei pentru că geometria lor
interioară, rămâne totdeauna
necunoscută
construcției pe care o generează, o radiază.
este diferența dintre bisturiu și cadavru
și deci operatul
de ce nu viul
de ce nu câștigătorul deci
de ce nu cloroformul logicii
Și muzica
așa cum se așează
*
vezi
ca un giulgiu
dintre giulgiuri, răsărit
(ținea în mână un crin, o sentință)
viu și mai viu
așa te dăruie
sine-nflorit
de o ființă
axiomele sunt stări de contemplație
geometria s-a născut din opoziția nisipului și a mării
drept ca spada gândul razei
geometria e un animal de nisip
e o lume de nisip, fără aer, fără apă, fără
nimic altceva
decât nisipurile și lipsa lor
dar inventând aerul și apa
imaginându-le
pocale pentru metale rare
și se alege umed și mocnit
focul
reamintire, Geometria
este știina proprietăților golului
este elogiul adus
de gene, desăvârșirii
III
Neașteptat
își întoarse către tine fața de fosfor
Geometria
Scheletul de magneziu, cum arde cu flăcări marine
aberația aerului bolnav de iriși
ce modifică
depopulează proporțiile
de autocontemplare
pod în arc peste țărmuri carnivore
perpendiculară
și visul
aur
inexistent în plumb
dar cu certitudinea
care rămâne pe degete
după ce ai atins pe întuneric un șarpe
sau o marmură caldă, șovăitoare
cu prospețimea unui cristal
în care pătrunzi odată cu muzica
Geometria
proporție și ciclu
devorând-ne lent
ceremonie
vis prin exactitate
cum te umpli de șerpi în preajma maselor
cu greii magneți
ai zăpezilor gravifice
ningând spre irisul fecund din centru
Incandescență
Poartă
spre lumină, deci
singurul loc care nu poate fi locuit
nici de către sine
nici de către oglinzile golului
Doamne!
atomii răcoare de rouă a focului
liturghie a spațiului
ocrotitoare rană
gustând din focul neîngustat
stâlp de flacără înaintea deșertului
vezi mai multe poezii de: Daniel Turcea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.