Inima-mi tremură
ca frunza toamnei, orfană,
ştiu că n-ai să mai vii.
în ciuda faptului că picioarele ei sunt obosite
şi tot trupul i-a îmbătrânit odată cu vârsta
aleargă dintr-o parte în alta cât e ziua de lungă
la fiecare pas își cască ochii
Era o voce ușoară precum glasul unui cerșetor
cântecul cursese mai apoi de-a lungul gâtului meu
pentru a năvăli puternic ca o revărsare de ape
în cap unde s-a învârtejit îndelung înainte să adorm