N-am să-ţi spun despre destrămarea
ce mă cuprinde după zile de dor.
Cărare în derivă, ceas umilit fără preţ.
Înfrigurată am să-ţi arăt, de departe
hoţul de aripi,
ochiul ce n-a plâns
nici măcar bucurându-se
în oglinzile roz ale răsăritului.
Să nu fii iubitor de paradă
când fulgerul loveşte
inima înflorită a pomilor.
Vorbele ce mi le dărui
le-adun într-o dantelă bizară
peste pragul cu lună.
vezi mai multe poezii de: PASAT VIOLETA
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.