Pe când trăiam fără să știu
Ce e iubirea și durerea,
Mereu doream să le cunosc
Și să le împărtășesc puterea.
Tu ai plecat cu sufletul nostalgic
De ceruri largi, de vecinici primăveri,
În țara caldă unde totdeauna
Sunt înfloriți frumoșii palmieri.
Te strig. Aștept. Și urlu.
Îmi mai răspunde, cine?
Doar când lipsești
Se umplu-ncăperile de tine...
Sărută-mă. Fă-mă frumos. Sunt bătrân și urât.
De unde să-mi iau înapoi timpul ucis? De la tine!
Ești numai neliniști de muguri, încât
Văd alba furtună cum vine.
Și te urăsc cu-nverșunare
Și cu atata dușmănie
Încât eu dac-aș fi in stare
Nenorocire ți-aș da ție.