De n-ai fi fost, femeie, bărbaţii toţi din lut
Erau de la geneza lumii noastre până azi,
Toţi oale şi ulcele şi gropi s-ar fi făcut
De-atâta-nsingurare, dorinţă şi necaz.
De n-ai fi fost, femeie, bărbaţii din granit
S-ar fi-ntrupat, ca munţii, şi-ar fi rămas statui,
Din pieptul lor cetate măiastra-ar fi clădit,
Dar zidurile-i triste nu foloseau nicicui.
De n-ai fi fost, femeie, bărbaţii, din oţel
Se prefăceau în săbii ce cu tăişul rece
Le spintecau simţirea, şi nesimţind defel
Treceau prin timp sihaştrii cum orice pustnic trece.
Dar te-ai născut, femeie, din coasta lui Adam
Şi-n loc de coastă, suflet a căpătat bărbatul,
Şi dragoste de tine... de nu o căpătam
Azi nu-mpărţiam cu tine iubirea şi păcatul!
O, câtă desfătare şi câte bucurii
Ne-ai oferit, alăturea fiindu-ne, femeie!
Noi fără al tău zâmbet nici nu ştiam zâmbi,
Şi fără zâmbet, viaţa, e palidă scânteie.
Îţi mulţumim, femeie, azi, pentru că exişti
Şi-aduci culoare, cântec şi vis în preajma noastră.
Ne iartă, câteodată, îţi facem ochii trişti,
Dar imperfecţi, noi umplem un gol.... în viaţa voastră!
8.03.2018
vezi mai multe poezii de: Dan Lazarescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.