Tresare satu-n ciripitul verii,
Albaștri zori îi scutură năduful
În vântul ce-a vărsat potirul zării,
De unde-a pogorât, în taină, duhul.
S-a scurs pe ale cerului vitralii
Și parcă Dumnezeu coboară-n lume,
Să îi boteze trupul de Rusalii
În scăldătoarea norilor, cu spume.
Se îmbulzesc flăcăi pe ulicioare,
La braț cu serafimice codane,
Le clocotește jocul în picioare
Și dragostea de viață în ciolane.
Lumina dulce-a junelor alaiuri
Câmpia horelor vârtos aprinde,
Țâșnesc cântări din scripcă și din naiuri,
În limpedea lor apă o cuprinde.
O, Doamne, ce răsuflu sfânt prăvale
Prelungul dor al glasului de strună!
O mie de săruturi dau târcoale,
Pe buze de fecioare se adună.
Și babele îi jinduiesc înaltul...
Îngrămădite-n vârfuri de ostrețe,
Degustă zborul ireal din saltul
Închipuirii lor prin tinerețe.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.