De sub catargul amintirilor - Manuela Munteanu
Poezie adăugată de: Manuela Munteanu
sâmbătă, 17 ianuarie 2026
Se-nalță din ceaiul cu abur subțire
Un zbor de-amintire cu trup străveziu.
Sonoră e clipa prin timpul pustiu
Când trece cântând a ei risipire...
La soba cea caldă a gândului tainic
Dau buzna mirări și-ntrebări deodată,
Iar cupa se umple cu-aroma bogată
A dulcii himere ce fuge din ceainic.
În spațiul acesta de zbatere mută
Pe-orbite adânc melancolice, oarbe,
Resimt visătoare că ceaiul mă soarbe
Și-n albe corăbii de nori mă strămută.
Aici, prin curate văzduhuri, răzbate
Poetul, la fel de-ndârjit ca-mpărații,
Atunci când pictează cu vers constelații
De sub catargul amintirilor toate.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Detalii poezie:
- »» Poezie de debut? nu
- »» A mai fost postată pe acest site? nu
- »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
- »» Vrei să fie analizată critic? nu
- Distribuie pe:

-


Împărtăşeşte-ne opinia ta:
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Comentarii:
Vă mulțumesc mult pentru apreciere și pentru lectura atentă! Mă bucur că versurile au transmis emoția pe care am simțit-o scriindu-le. Cu siguranță voi continua să scriu – este, deja, o dependență. :) Bun-venit și inspirație!
Manuela Munteanu (autor)
joi, 22 ianuarie 2026
Superba poezia! Are si muzicalitate si emotie si semnificatie subtila. Felicitari! Sa continuati sa scrieti pentru ca in Dvs.si-a facut loc o lume plina de gingasie si o bogatie de imagini delicate. Versurile astea, stau chezasie la cuvintele mele de mai sus: Resimt visătoare că ceaiul mă soarbe
Și-n albe corăbii de nori mă strămută.
Elyana
joi, 22 ianuarie 2026