Îngrijorată marea ne ceartă cu nisipul
Că nu stăpânim vântul ce piaptăn-al ei val,
Îngândurați Carpații în râuri își plâng chipul
Și-ngrijorarea cântă pe-al pietrelor chimval...
Din hăuri de mânie măceluri au cuvântul,
Orbirea lăcomiei ne-mbată din
oglinzi,
Dreptatea și iubirea spălând prea des veșmântul,
Se-ascund în închisori, se răstignesc pe grinzi...
Azi pare sugrumat și glasul ciocârliei,
Săgeata rândunicii nu-i fermă spre apus,
Prea mulți, cucii-s o modă pe-ntinderile gliei,
Credințele firești alunecă-n... opus.
E frică-n lighioane ce n-au umbra pădurii,
Tot mai răriți copacii mimeaz-un un bun rămas,
Prorocii falși recită versetele minciunii,
Răstălmăcind scriptura și-universalul glas...
Îngrijorată marea, păzându-ne hotarul,
Își lasă abdomenul de Dunăre străpuns,
Cosițe de nisip ne mântuiesc amarul,
Căci duh din dacul sfânt făptura le-a pătruns...
vezi mai multe poezii de: dorurot
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.