Descopăr constelații
Alerg prin viață herghelii de cuvinte
Ce nechează când dorul le dă bice.
Le înham la o caleașcă de simțăminte,
Să descopăr constelații, deși sunt o novice.
Duc pe umerii clipei stele nepereche,
Vâslind vise într-un ciob de nenoroc...
Trec iceberguri prin a timpului ureche
Și țes continente așteptând al iubirii soroc.
Îmi culc capul în poalele unui răsărit,
Să mă mângâie mama c-un dor genune
Ce întoarce clepsidra unde am copilărit
Când fugăream cu ochii închiși o minune.
Azi cade o secundă asemeni unei frunze.
Îmi spun: E o renunțare la timp, la izbândă!
Și-n moarte pășește c-un zâmbet pe buze,
Pe nicio pseudo-primăvară nu vrea să se vândă...
vezi mai multe poezii de: Lavinuk37
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Mulțumesc frumos!
Lavinuk37 (autor)
luni, 24 decembrie 2018
Poezia aceasta creează o stare fantezistă desprinsă de universul tangibil, despre asta e vorba, superb...!
malinagrigorita
luni, 24 decembrie 2018