Limbile flăcărilor de foc
Se vedeau în deșertul
De dincolo de estuare.
Păsările piereau în zbor
Ucise de singurătate
Și umbra se dezlipea
De lustrul aripilor.
Visam că ne încâlcim
Printre rugurile de iederă
Târându-ne după aer
Prin fântâni secătuite
Năpădite de pânzele
Țesute de păianjeni.
Rătăceam prin păduri
De arbori chirciți
Și delirante tufişuri
De magică mătrăgună.
În însorite ținuturi uscate
Se scutura floarea secetei
Și pământul în bătaia
Furtunilor se încovoia
Trosnind din încheieturi.
Tălpile ne erau rănite
De atâta mers în căutarea
Oazelor din deşert.
Ne uscam sudoarea frunţilor
În scăldătorile flăcărilor
Amiezii de vară din pustie
Iar păsările debusolate
Cu ţipete pițigăiate de teamă
Ne tânguiau rătăcirea.
vezi mai multe poezii de: marin.mihalache
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.