Despre însănătoșirea neamului - blacks
Poezie adăugată de: blacks

    duminică, 12 martie 2017

De te întrebi, stimată adunare,
unde-am ajuns din ceea ce am fost?
Nu căuta răspunsul care doare
căci el va fi tristeții adăpost.

Avem în noi o dublă calitate:
suntem bolnavii care nu-ndrăznim
să ne tratăm de ambiguitate,
dorința de frumos s-o resimțim.

Suntem, desigur, și chirurgii care
putem prin noi cangrena s-o tăiem,
dar așteptăm cuprinși de resemnare
ca alții să ne ”prindă”-n recviem.

Nu mai păstram a națiunii faclă,
o terfelim cu orișice prilej
și-i facem din politică o raclă
chiar de simțim că este-un sacrilej’.

Aleșii ne ordonă ca tot anul
să devenim mai buni, mai toleranți,
să suportăm gândiri ce cu toptanul
ne vor fixa în rol de figuranți.

Dar toate astea nu pot să învingă,
Al nostru țel e viu, retrocedant.
Nu vom lăsa speranța să se stingă,
iar negrul să devină obsedant.

Să ardem pentru sacra moștenire
și-a nostră delasare s-o stârpim!
Și-om fi părtași la o înzdrăvenire
ce astăzi, noi, bolnavii,ne-o dorim!



vezi mai multe poezii de: blacks




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

In primul rand, a ordona (folosit in text) mi se pare un cuvant mult prea puternic ca sa fie echivalat cu a indemna (asa cum s-a incercat in comentariu tau). Nici macar Basescu, atunci la acel referendum de cosmar, nu a ordonat, ci doar a indemnat alegatorii sa nu vina la vot...
In al doilea rand, nu prea vad ce am inteles gresit... Pana la urma eu nu am spus ca nu ni s-ar fixa, noua alegatorilor, intr-un fel sau altul, de catre politicieni (desi, as zice mai degraba ca de insasi sistemul democratic, in cazul Romaniei si al tuturor tarilor care au adoptat acest sistem), rolul de figuranti, intre momentele alegerilor efective. Nu, am sugerat numai ca indiferent de indemnurile politicienilor, rolul de figurant al alegatorului imediat dupa ce s-au incheiat alegerile, nu poate fi combatut de nimeni. Asta e democratia, iar cui nu ii convine sa incerce sa vina cu ceva mai bun. Repet, sa se vina cu ceva mai bun (adica cu un sistem mai bun) si nu doar cu aceasta ciudata inventie (ma refer aici la faptul ca un fost guvern a putut fi schimbat cu mult prea mare usurinta, iar cel de astazi a fost la un pas de a fi demis la presiunea unei destul de mici parti a electoratului care insa pare ca reuseste sa se impuna mai mereu prin zgomotul infernal de care e capabila) prin care se incearca sa se transeze lucrurile astazi. A nu se deduce de aici ca am ceva impotriva manifestatiilor spontane ale alegatorilor, caci nu e deloc asa. Ma bucur ca se pot intampla lucruri de-astea, iar asta e un frumos semn al democratiei. Totusi, a se avea mare grija, chiar si lucrurile cele mai gingase pot fi deturnate de la adevarata lor natura in mana unor papusari iscusiti... (Prin papusar iscusit inteleg acel vector care poate sa dea impresia cuiva nu numai ca e participant la o actiune, dar si ca ar trage sforile).
florianruse
luni, 13 martie 2017


Toate poemele tale au de transmis un mesaj ,
felicitari
felicia
luni, 13 martie 2017


imi place poezia..ma bucur ca postezi..

dar..cata dreptate ai Blacks in comentariul tau..

cu pretuire,
danab
luni, 13 martie 2017


Frumos îndemn către națiune! Și în același timp dureros...fiindcă s-a ajuns aici! Aveți aprecierile mele, domnule Blacks! Cu drag,
Ina M.
luni, 13 martie 2017


Doua dintre principalele greseli car se fac in arta poeziei:
• prima este sa scrii la comanda, angrenat intr-un concurs al vanitatii (care scrie mai rapid o poezie, care are mai multe poezii scrise, iar lista poate continua) fara a avea cu adevarat un mesaj de transmis;
• a doua greseala este sa citesti o poezie “ pe diagonala”.
In doua trei randuri ma voi referi la aceasta a doua greseala. Desigur, mai sunt multe greseli, dar nu vreau sa dezvolt subiectul aici.
O poezie trebuie citita cu atentie, oprindu-te asupra fiecarui cuvant, incercand a intelege ceea ce autorul a vrut sa scrie.
In cazul de fata situatia politicii dambovitene este preluata in cele patru versuri.
“Aleșii ne ordonă ca tot anul
să devenim mai buni, mai toleranți”
Nu ne indeamna/ordona politicul sa acceptam situatia de facto, sa toleram toata activitatea lui si sa o acceptam pentru ca, nu-i asa, ei, alesii ne vor binele si au rezultatul votului in spate care le da legitimitate?
“să suportăm gândiri ce cu toptanul
ne vor fixa în rol de figuranți.”
Insa, in spatele acestui pseudojoc al democratiei ei ne considera pe toti, la gramada, niste figuranti, o masa de manevra. Ei ei sunt regizorii, actorii, scenaristii. Noi.... sa ramanem la statutul de figuranti si sa ne acceptam acest statut, ca, nu-i asa, asta e rezultatul votului!
Dupa cum se vede, ideile sunt diferite si nu sunt in interdependenta, asa cum a fost “decretat”.
Dar e urmarea cititului pe diagonala si nu am cum sa ma supar. Eu ma supar numai pe greselile pe care le fac: in viata de logica, de analiza, de pasivitate, etc. iar in cazul poeziei de lipsa de subiect (nu mi s-a intamplat pana acum) de nepotrivirea rimei, de schiopatatul ritmului, etc.
Multumesc pentru lectura. Sper ca am fost explicit.
blacks (autor)
luni, 13 martie 2017


Nu cred ca a deveni mai bun, mai tolerant, sunt conditii ce fixeaza pe cineva, musai, in rol de figurant... Foarte bine, dupa umila mea parere, ai putea fi un respectabil figurant chiar daca bunatatea nu te-ar caracterizeaza mai deloc iar intoleranta ti-ar fi innascuta...
florianruse
duminică, 12 martie 2017