Despre noi - Cristi
Poezie adăugată de: Chrisforever

    joi, 07 martie 2019

despre noi s-ar scrie multe…
am putea fi eroi de vechi romane,
cu dragostea ce-şi soarbe
triumful de final.
tu ai fi iubirea însăşi,
eu doar o greşeală de tipar.

am putea fi salahori de raiuri,
să ne strângem pietrele din inimi
într-un adăpost de cosmos şi visări.
tu ai fi întreg celestul,
eu prima treaptă din noroi.

am putea fi univers poetic,
să ne plângă în ritmul duioşiei
atâţia ochi de cititori…
tu să porţi coroana muzei,
eu uzura de poet

am putea fi opere de artă,
să se întrebe în glas retoric
voci de critici circumspecţi
de suntem esenţa vie a nemuririi
sau rodul unui supliciu de artist.
tu ai fi paleta de culori a lumii,
eu un colţ de ramă zdrențuit.

am putea fi cer de astre,
să ne ştim licăriri pe de rost
și în neant să ne cuprindem
ca şi cum ne leagă un singur dor.
tu ai fi încântătoarea lună,
eu praf cosmic din eter.

am putea fi limba unor timpuri noi,
să ne împrăştie întruna autorii
în poveşti şi versuri peste foi.
tu ai fi literatura,
eu o notă de subsol.

am putea fi…
dar suntem doar teorii abstracte
cu definiţii tulburi de fericiri.
şi tu
şi eu
ne sufocăm în reciprocitate
deşi din noi se poate respira.



vezi mai multe poezii de: Chrisforever




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Multumesc mult!
Chrisforever (autor)
duminică, 10 martie 2019