Uşa grea de mahon cu vizetă de fier forjat
Se-nchide. Cu sunet compătimitor, discret, stăpânit.
Soarele luminează înc-acest decor de secol trecut,
Împodobit cu faianţă Edwardiană – Devonshire Street.
Fără nădejdi. Radiografia de sub braţ
Confirmă. Soţia stă cuminte lângă el.
Clădirea de peste drum este-naltă şi calmă,
Cu hornurile ţintind cerul gri, de oţel.
Fără nădejdi. Iar mânerul de fier al palisadei,
Rece ca gheaţa, acum e mai norocos decât el:
“Oh, londonezi grăbiţi şi nemiloşi! Am fost făcut
Doar pentru a intra-n acest pat, pentru-a muri astfel?”
Şi-aşează palma-n palma lui, cum, prostuţ şi gingaş,
O făcea demult, când dansau la Kensington, tineri amândoi:
“E mai ieftin să luăm metroul până la Piccadilly, iar de-acolo
Am putea prinde pe nouăsprezece sau pe douăzeci şi doi .”
Trad. Petru Dimofte
vezi mai multe poezii de: John Betjeman
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.