Îmi atârnă inima de tine,
Iar mirosul tău îmi pătrunde sub piele.
Decembrie se naște pe flori de morminte,
Acoperite de zăpada ce nu se topește.
Mâinile ni se-mpreunează abstract,
Dansează trupurile pe ritmuri periferic.
Mi se usucă inima la bun rămas,
Iar lipsa ce vine e doliu feeric.
Buze pe buze, simțăminte nocturne,
Lumini violet se retrag în amurg.
Amorul e tandru, iar zâmbete grele
Cad suprapuse, parcă arse pe rug.
Noaptea pătrunde în cerul senin,
Neonul se stinge, iar brațele tale...
Când îmi atârnă inima de tine,
Sunt liniște în păcatul nostru prea mare.
vezi mai multe poezii de: andrioaiadianas
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.