Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CDXIV

ce ghinion să ne întâlnim la sfârşitul lumii,
când frigul spovedeşte tot mai multă lumină
şi cercul în care ne învârtim
începe să ne strângă tinereţea.

Diu naht ist kalt unt lêr, | kein sternen lieht gesiht,
Diu winden klinent hêr | von tôt und dunkelen gêwiht.
Diu sêle weinet stille, | si sucht nach lîp und gît,
Diu êre tuot ir wille, | diu werlt in nebel blît.

Vălătuci de fum coboară
Dinspre satul amorțit,
Ninge cu fulgi mari afară
Și pădurea a albit.

Piscul și muntele nostru-s acolo
În adânc, răbdător ca un mit.
Călători în marea singurătate,
Ardem ca un băț de chibrit.

E rece- afară și nu- mi vine
Să ies din pat și lupt cu mine
Să am curajul să îndrept
Spre noua zi privirea, drept

suflet tânar, încleștat
în corp bătrân, de-odinioară
sub ai vieții ani, demult
așa lumea a-nceput.

Dragă omule îmi scrii
că tu nu vrei jucării,
dar ai câteva dorințe
și le vrei îndeplinite;

Cândva
niște experiențe
poate nu
niște cuvinte

Îmi atârnă inima de tine,
Iar mirosul tău îmi pătrunde sub piele.
Decembrie se naște pe flori de morminte,
Acoperite de zăpada ce nu se topește.

Vocea ta îmi e o șoaptă-n noapte,
și în ecou îmi străpunge visul tainic.
Glasul tău, singurul lucru cel am trainic,
Când gândul la tine, în suflet mă zbate.

Tăticul din coline,
Cu gropi pline,
Mereu spre mine
Cu flori vine.