Se-mbibă-n zare elixirul vremii
Și-albește zilei, cu lumini, aripa.
Cărările, fraternizând cu clipa,
Aduc spre tihna caselor boemii.
Un orologiu cântă singuratic...
Răsună-n pieptul timpului tempoul
Acelor pași ce-mprăștie ecoul
Pe-acoperișul lumii, 'nalt și static.
O rază lenevită se coboară,
Tremurătoare-n haina ei subțire
Și se ascunde ca o nălucire
La butoniera unui pierde-vară.
Prin părul azuriu al dimineții,
Își trece-un zbor contururile line,
Iar liniștea se zăvorăște-n sine
Pe străzile-animate ale vieții.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.