E cald și lângă trunchiuri umbra treptat se face tot mai mică,
Văzduhul tot nu se-nfioară de nici un zbor de rândunică
Și doar furnicile de-aleargă acuma fără de hodină,
Mărgele negre sămănate pe drumuri albe de lumină.
În straturi florile-s trudite; un crin din când în când se-ndoaie
Și lung privește-n sus să vadă: nu se purcede-un nor de ploaie?
Dar întristat în ternă iarăși îsi frânge trupul zvelt în două…
Ce n-ar da florile să aibă acum, măcar un strop de rouă!
vezi mai multe poezii de: Dimitrie Anghel
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.