Doamne,
Cad fulgi mari de noapte şi zăpadă
Pe drumuri şi pe satul meu
Şi înţeleg cât poate-un Dumnezeu,
Când mintea mea nu poate să mai vadă.
Se-ntind chilimuri albe pe uluci
Şi urmele în urma noastră pier
— Un sat uitat între pământ şi cer
Cu-o lume de poveri şi de năluci.
Ce-Ţi putem da din tot ce-avem,
Din simplitatea noastră de cătun,
În noaptea asta ninsă de Ajun,
Când stau la geam şi din văzduh te chem.
N-avem decât colinde şi copii
Şi mâinile trudite ce se-nchină,
Păstrând în ele-un licăr de lumină
Din soarele ce cură pe câmpii …
«... Buni la suflet
boeri mari
că vă vin
colindători;
cu dogoare
de ponoare,
cu troiţe
de hotare;
cu crucuuri
de cocoare
şi cu ramuri
roditoare.
Vestiţi lumea
boeri mari
că venim cu magii-n sat
să cătăm un împărat;
cu izvoare
noi de soare,
cu plămadă
de ogoare
cu chervane
pe cărare
şi cu must
în zăcătoare.
Gătiţi masa
boeri mari,
c-aducem din spre Rudari
şi vreo câţiva păcurari.
cu mioare
de ninsoare
cu chimire
lucitoare;
cu chetorile
de floare,
şi-n cavale
sărbătoare.
Puneţi laviţa de-argint,
cu polog de mărgărint,
cu chenare
de izvoare
şi bungete
gânditoare;
c-a svâcnit
o stea-n cărare
şi-un moşneag
cu barba mare
şi cu fruntea
iertătoare,
a pornit
din casă-n casă,
cu urări
şi cu odoare …
Ascultaţi, boeri, în tindă
cum curg zale de colindă,
şi ninsoare
pe cărare
şi lumini
tremurătoare
pe pridvoare …
Doamne,
Prin troiene-aleargă tot ce-Ţi dăm
Din sufletul, din arătura noastră.
Coboară-Ţi fruntea blândă pe fereastră
Şi vin în sat cu noi să colindăm.
O mână-n prag, cu colindeţi şi nuci,
Te-o-ntâmpina curat ca şi pe noi,
Vei aduna credinţe-n pumnii goi
Ca-mpărăţia Ta de aur să le duci.
vezi mai multe poezii de: Dimitrie Ciurezu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.