Peste cerurile negre, peste mări,
Șarpele lunii prin zodia morților,
Dezvălui marile însetări îngândurând îngerii porților.
Într-un platou roșiatic, deschis,
Eumene, slava lui, veghea;
Poate trupul ei era numai vis.
Poate numai o stea.
La para focului oceanic,
Umbra i se pierdea pe culmile stâncilor înșelătoare;
Ochii ei semănau cu oazele, cu izvoarele -Pletele cu neguri mistuitoare.
Eumene, fiica deșertului, fecioara stelară,
Aleargă!
Vor trece, amintindu-mi floarea numelui tău,
Pașii soarelui.
Și-n noaptea cenușie, faclă vie, înspăimântă sicriul depărtării.
vezi mai multe poezii de: Dimitrie Stelaru
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.