La revedere, domnule osteneală,
te sinucizi neapărat după miezul nopții?
Câțiva lupi ies din antecamera echilibrului,
câteva baruri au guri cârpite
și instrumente de lemn zbat mucegaiul orașului
înspăimântătoarele tobe regale trec străzile
ca strigoii bat în ușa arborilor gelatinoși.
Am împărțit orizontul, frigul
vorbelor – acum te sinucizi?
Dacă e miezul nopții te adăpostești în miezul morții?
Semiluna, umede cearcăne
și brațele spitalului Mâine.
vezi mai multe poezii de: Dimitrie Stelaru
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
!
Cutremurător de plastic; este Imagine!
narcispurice
duminică, 21 martie 2021