frământat pe roata inimii
o aud uneori pe bunica
în durerile facerii de părinți
strigătul ei se împletește cu moartea
și atunci lingura din lemn de Cruce
toacă se face
în clopotnița sufletului
în ulceaua ciobită de tristețe
setea mea de adevăr
icoană îmi face bunicul
cosește mereu timpul
de pe obrajii tatălui încă nenăscut
uneori prin lutul din sânge
aud galopand caii voievozilor
și săbiile scrâșnind a plânset de țară
a urlet de neam
din lutăria mea mică
mică cât un mormânt
Olarule
vei voi Tu cândva
să mă refaci Român?
vezi mai multe poezii de: paparuz
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Felicitări!
Adina Speranta
vineri, 07 decembrie 2018