Romanța unui anotimp, pudrat
Cu întâmplări grozave de iubire,
Îmi scrie cu fiori pe amintire
Și-mi mângâie tristețea c-un oftat.
Îi văd pădurea sutelor de zori
Ce mi-au umbrit atâta așteptare,
Atâta cruntă înrădăcinare
În Universul Capului-în-Nori.
Și mă uimește drumul străbătut
Cu pași nesăbuiți de poezie,
În ritmuri de real și fantezie
Din călimara dorului durut.
Nici nu știu cum de nu m-am rătăcit
Prin visul cu vuiri amețitoare,
Pendul între declin și înălțare,
Destin de stea și de meteorit.
Acum mi-e dor să știu cum e să fiu
Un singuratic brad cu cetini sure,
Eliberat din foșnet de pădure,
Pierdut de anotimpul ruginiu.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Vă mulțumesc!
Manuela Munteanu (autor)
luni, 24 martie 2025
Emoție sublimă exprimată prin cuvinte!
claudiuz
duminică, 23 martie 2025