Suntem la fel, nimic nu s-a schimbat,
Tot mâini de vânt, cuvinte de lumină,
Dar gândurile azi se mai abat
La poarta nopţilor cu lună plină.
Se văd în noi mocnind păreri de rău
Şi-ngenunchem rugându-ne în beznă,
Ne-am fost adesea singuri un călău
Cu lanţul răsucit pe după gleznă.
Din constelaţii auzim venind
La întrupare suflete celeste
Şi lacrimile le-adunam zâmbind
Visând o lume care nu mai este...
Suntem la fel şi totuşi ne-am schimbat,
Cu ochii goi, cu mâinile de ceară,
Ne întrebăm: de ce ne-am întrupat
Dac-am ştiut că viaţa o să doară?
Din volumul de versuri " Sub semnul crucii"
vezi mai multe poezii de: Maria Ieva
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
foarte frumoasa...
Durerea vietii nu o cunosti inainte de intrupare...iar venirea pe acest pamant dupa cum si plecarea noastra,a tuturor,nu sta in puterea omului muritor...
minunata poezie..felicitari!
cu drag,
danab
joi, 09 iulie 2015
"Suntem la fel şi totuşi ne-am schimbat,
Cu ochii goi, cu mâinile de ceară,
Ne întrebăm: de ce ne-am întrupat
Dac-am ştiut că viaţa o să doară?"
O întrebare pe care mi-o pun și eu, adesea... Superb! Felicitări!!
Camelia Ardelean
joi, 09 iulie 2015
sunt impresionat, felicitari, ai un condei exceptional
petrica_c
joi, 09 iulie 2015
Imi place. Ai un mesaj foarte puternic si frumos pus in versuri. Felicitari sincere.
stomff
joi, 09 iulie 2015