Te mai suport o dată, iarnă,
vestită de un sol fatal
cu fulgi sonori pierduți în goană
de un pendul universal,
cu vechi colinde scrise-n suflet
de azi uitații moși-strămoși,
cu pașii obosiți de umblet
ai zurgălăilor voioși,
cu toată-ntinderea pustie
a câmpurilor adormite
sub alba zbatere târzie
a poeziei din cuvinte,
cu ochii-ntrebători ai mamei
dintr-un album îngălbenit,
cu lacrima pe crucea tatei
sub care doarme ostenit
de-atâta viscol și zăpadă
ce-au poposit pe tâmpla grea…
Noi ani încep din nori să cadă,
aceasta este iarna mea.
adina v.
30.12.2020
vezi mai multe poezii de: Adina Speranta
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.