palmele tac pentru unii,
doar mama cunoaste limbajul durerii,
mi-l scrie acum.
privindu-mi suferința, tăcerea,
ridicolul din fiecare-ncercare,
mă-nvață fără cuvinte
filosofia iubirii.
trandafirii nu se ating,
chiar privindu-i,
îi poți ucide, precum bruma
cuvintelor noastre
respirate în piept străin.
doar mama cunoaste
adâncimea tristeții.
palma ei ca o lebădă trece
prin părul inundat de soare,
si tresaltă în clipele
ce-nvie frumosul
din nopți nedormite.
vezi mai multe poezii de: M Horlaci
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.