Sărută-mă, iubește-mă și lasă
ca norul din furtuna otrăvită
ce-n suflet m-a lovit, dezlănțuită,
să plece de pe pieptul ce-mi apasă.
Sărută-mă și iartă-mi chiar tristețea
ce m-a cuprins sub marea greutate
a clipelor mai reci, nemeritate,
și adu-mi iar lumina, frumusețea.
Iubește-mă cum n-ai iubit vreodată,
iubește-mă de parcă tot Pământul
ar fi cuprins în lacrima vărsată,
sorbind-o însetat și, dintr-odată,
ar deveni albastru, iar cuvântul
cel sfânt, “iubire”, îi va fi veșmântul.
vezi mai multe poezii de: Daniel Vișan-Dimitriu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Vă mulțumesc!
Daniel Vișan-Dimitriu (autor)
luni, 31 decembrie 2018
Foarte frumoase versuri!
Mady Ivănescu
joi, 27 decembrie 2018
Versuri minunate ce transmit frumuseţe în sufletul cititorului.
ira minciuc
joi, 31 martie 2016