Motto: "Să nu te cerți cu oamenii mai mult decât cu tine însuți."
Îmi rabdă sufletul desțelenirea,
Primește-n plin și joardele de vânt,
Pesemne în smerenie-i menirea
Înrămuririi vieții în pământ.
Din acalmia trupului sihastru,
Privește cum atomii lui transcend
Frânturi de vis, încondeiate-albastru,
Cu preț banal, de dar la second-hand.
De ce-ar primi de nicăieri dorințe,
Când curierul clipelor e șchiop?
Nu caii blânzi se-nhamă la căruțe,
Că pot s-azvârle sufletu-n galop?
Dar vine-o vreme din a sorții tină,
Ca un izvor, de grindine sfințit,
Când fruntea cea vitează se înclină
Doar pentru-a duce aripi spre zenit,
Căci simte că-i abundă limpezimea
Fântânii-ntre măiastrele fântâni,
C-altfel, de ce-ar mai tresări cruzimea
Din bicele nevolnicelor mâini?
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.