Multimi de amintiri ma napadesc ades,
Si se preschimba intr-un dor coplesitor,
Lacrimi si zambete ingemanate tes,
(stari sufletesti de neinteles)
un minunat si-un pretios covor.
Imagini vechi, se-astern prin frunze la picioare,
Pasesc prin ele plin de bucurie
stiind ca viata e o sarbatoare,
Caci fiecare “floare” ce-a trait, cand moare,
se naste sa traiasca-n vesnicie.
Tu ai pastrat suflarea lor o vreme,
si i-ai condus prin dealuri si prin vai,
I-ai luat apoi (pe unii parca prea devreme)
si ai facut din ei Cantari de Slava si Poeme,
Mireasa Ta, cu Tine-n cer, Copiii Tai.
Noi, mai avem putin de mers pe cale,
Cu amintiri ne stamparam doar pentr-o clipa dorul,
pastrand cu nostalgie lacrimile in basmale,
Curand, langa cei dragi, uitand de jale,
vom fi pe veci, imbratisati, cu Creatorul.
vezi mai multe poezii de: Marius Alexandru
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.