Sălbăticiunea care-mi dă târcoale,
nu are formă și, cu niciun chip,
nu pot s-o prind, cu ea să înfirip
un dialog, un cap de pod, o cale.
Mișcarea ei continuă, ciudată,
îmi obosește ochii și mă-ntreb
cum s-o opresc. Încerc să îmi înjgheb
un plan cu o capcană rafinată.
Nimic nu merge. Nu e cu putință
nici să o prind, nici zborul să-i opresc,
iar planurile cad. Mă rătăcesc
în vorbele din gânduri. “Sunt dorință!”
I-am auzit șoptirea și, pe dată,
am întrebat-o: “Ești dorința … cui?”
“Sunt doar dorință, nu-s a nimănui!”
“Și rătăcești așa, de vânt purtată?”
“Sunt liberă să zbor și nu aș vrea
să fiu din gândul nimănui pornită,
cu riscul de-a trăi neîmplinită.
Doar de Crăciun voi însemna ceva!”
vezi mai multe poezii de: Daniel Vișan-Dimitriu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.