Epitaf
Dorothy Parker, 1893 – 1967
Când am murit întâia oară, nu s-a schimbat nimic;
Au urmat nişte zile fade, după mai vechi tipic.
M-am ţinut dreaptă, cu fruntea sus sub ‘naltul crug ceresc,
Deşi n-am avut curaj spre luna nouă să privesc.
N-am îndrăznit privi nici ploaia care cânta-n cădere,
Iar sub coaste mi se trezise o altfel de durere.
Când am murit din nou, m-au îngropat adânc şi,-întru Domnul,
Au rostit ştiutele cuvinte să-mi sfinţească somnul.
Mi-au pus coroane-alături din flori şi frunze, petale moi;
M-au coborât în groapă-într-un sicriu de lemn, apoi.
Acum eu zac aici cu oasele-înnegrite ca tutunul,
Veghind cum trec pe lângă mine viermii, unul câte unul .
Trad. Petru Dimofte
vezi mai multe poezii de: Dorothy Parker
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.