Timpul umple, ochi, paharul inimii care se zbate
Să învețe nemurirea ce n-o va vedea vreodată
Și rămâne fără vârstă, fără frici în libertate,
Dorul - călător pe drumul dintre azi și altădată.
Nu-l aud, dar parcă țipă din lăuntrul unei goarne,
Atotnăscător și dulce, atotmuritor și rece.
Din ispită, vis și aburi zămislit să se întoarne,
Cu înotătoare aripi realcătuit... să plece.
Dorule, tu râzi de mine? Hai, învață-mă să caut
Țărmul unde nu există dorul de-a-mi fi dor de tine,
La oceanul unde cântă imposibilul din flaut,
Iar posibilul înalță valul care te conține!
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.