Nu jinduiesc mângâierile cerului
și nici sărutul ploii de vară.
Sunt un ciob printre alte cioburi
pe o plajă fierbinte
de scoici în ruină.
Sau, mai degrabă, sunt un copil
cu aripi de vis
sfidând nesfârșirea.
Fericit rătăcesc pe potecile timpului,
chiar dacă privirile lumii
îmi leagă de glezne
pietre de moară.
O mână îmi face semne
de pe peronul unei inimi
cu rădăcini în copilărie.
Dar dorul de tine mă poartă
dincolo de libertatea aceea
de a mă pierde
prin grădinile Raiului…
vezi mai multe poezii de: Vasile Toma
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Superba plimbarea prin viata. Am simtit peronul copilariei si firul de dragoste care tine omul departe de Gradina Edenului. Felicitari. Rar citesc poezii cu vers alb, insa aceasta are o muzicalitate nefireasca si magica.
Elyana
duminică, 14 iunie 2026