Două chipuri
Din fragedă pruncie
De când pot ține minte
Pe lume două chipuri
Mi-au fost cele mai sfinte.
Al mamei dulce chip
Icoana vieții mele
Și chipul lunii blânde
Icoană printre stele.
Priveam vrăjit la ele
Îmi stăpâneau întreaga fire
Una-mi veghease-nduioșată somnul
Iar alta visul de iubire.
Pe rând, îmi luminară anii
Gonind departe neguri reci
Lumina uneia-mi purtase pașii
Iar luciul alteia destinu-n veci.
Însă, pizmaș peste măsură,
M-a osândit amarnic timpul
Furându-i uneia ființa
Iar alteia argintul.
Mi se refuză, deci, lumina
Mă înconjor de-ntunecime
Și-acele două chipuri
Azi le privesc în mine.
vezi mai multe poezii de: Florin Pindaru
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Vă mulțumesc pentru primirea călduroasă. Nu pot spune decât: Bine v-am aflat!
Florin Pindaru (autor)
luni, 04 aprilie 2016
imi place.
bine ai venit!
valentin
luni, 04 aprilie 2016
Bine ai venit, scrii frumos, sa ai inspiratie
ioana
luni, 04 aprilie 2016