Zboară păsări în zările-albastre,
Te mai simt cum treci prin inima mea,
Răscolesc, în suflet, poveştile noastre
Alungate de soartă pe margini de stea.
Plâng salcâmii cu flori condamnate,
Vântul bate pe câmpuri uitate-ntre noi,
Trec talazuri peste-a iubirii cetate,
Cum să-ntorc timpul, iubire-napoi?
-Dragul meu, primăvara această e tristă,
Ţi-aş zâmbi la fel ca-ntrecut, dar tu ştii...
Nu pot crede că ce-a fost, mai există,
Eu te chem neîncetat, dar nu vii!
Depărtarea te-a dus cu apusul în zare,
Pescăruşi ţi-au purtat pân-aici lacrima,
Ochii mei rătăcesc pierduţi peste mare,
Ce-am să fac? îmi întreb zi de zi inima.
Poate anii-au trecut fără rost aşteptând
Dragostea unei flori deja scuturate,
Am sperat să mă văd într-o zi alergând
Spre iubirea, din vise de îngeri lăsate!
-Zâna mea, eu trăiesc acum pentru tine,
Nici nu ştii câte stele din cer am rugat!
Te-am avut tot timpul aici lângă mine,
Tu îmi eşti Paradisul de flori, minunat!
vezi mai multe poezii de: Luca Daniel
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Multumesc! Bine v-am gasit!
Luca Daniel (autor)
miercuri, 18 noiembrie 2015
O declaratie frumoasa catre iubita ta pe care am citit-o cu drag!
Bine ai venit!
maria
miercuri, 18 noiembrie 2015