Suntem un mãr
ce a fost tãiat ȋn douã
iar jumãtãțile
strãine
nu se mai oglindesc.
Eliberate,
stȃngaci, se rostogolesc
pe unde drumul
le duce.
Și cu coaja-n jumate,
încet,
timpul le ruginește,
iar semințele și ele
pe pãmȃnt
se pierd.
Din ele copaci,
fãrã trecut,
și ramuri ȋnflorite,
apar.
Iar fructe vor cãdea
iarã,
ȋnsa din jumãtãți
ce se usucã
ȋn depãrtare,
niciodatã ȋntregul
nu se va ivi.
Așa cum nici noi
zemos
nu vom mai curge
pe buzele
iubirii.
http://poeziikrl.blogspot.ro/
vezi mai multe poezii de: poeziikrl
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Va multumesc!
poeziikrl (autor)
marți, 17 noiembrie 2015
Foarte frumoasa poezie! Imi place cum scrii.
stomff
marți, 13 octombrie 2015
Excelent surprinsa natura omului in conditia lui de a se naste din pacat si de a propaga pacatul mai departe! Genial tablou!
Bun venit!
andreionthepoetry
luni, 12 octombrie 2015
Un text scurt dar frumos.
Bine ai venit
oana
luni, 12 octombrie 2015
Bine ai venit și inspirație în viitor !
mirimirela
luni, 12 octombrie 2015
Multumesc!
poeziikrl (autor)
luni, 12 octombrie 2015
Bine ai venit in comunitatea Poetii Nostri.RO!
petrica_c
luni, 12 octombrie 2015
Frumos scrisa, bine ai venit!
daniel
luni, 12 octombrie 2015