Peste munții singuratici
Trec închipuite-aripe,
Un ecou s-a-ntins să țipe
Vântul codrilor fantastici.
Curge Oltul rupt în două,
Duce veacurile-n spate,
Cu legendele-ngropate -
Drumul Domnului de Rouă*.
Tânăr voievod, o umbră
Dintr-o țară-n altă țară,
Peste vadul apei zboară,
Peste creste își preumblă,
Aplecat în șa, galopul.
De la Dunăre, la Râmnic,
Nălucirea lui de schimnic
Taie noaptea ca potopul,
Să-ntâlnească-ntr-o cetate
Roz boboc de gură dragă,
Înflorirea să-i culeagă
Sub cupole, argintate
De lumina clară-a lunii.
Ah, otravă-înmiresmată,
Miere aprig blestemată
Ce-o doresc, cu poftă, junii!
Ah, mătase-n gene brune
Peste ochi fierbinți ca zgura!
Mult le vrea căutătura,
Uită,-n focul lor, de lume...
În ăst rai prea zăbovește.
Zorii-s ici, iar noaptea-i dusă,
Luna,-n alb de cer, apusă,
Când zbucnirea zilei crește.
Paznicii au prins de veste,
Oști pornesc cu zvon de-alamă,
Călărețul se destramă
Peste Olt și peste creste.
Ard potcoavele și plouă
Cu săgeți vuind a sânge.
Călărețul nu-i, dar curge
Drumul Domnului de Rouă.
*"Drumul Domnului de Rouă" este legenda care poartă cu ea taina drumului roman de la Dunăre spre Valea Oltului, construit odată cu podul peste Dunăre, de la Sucidava. Se spune că un domn sud-dunărean parcurgea în fiecare noapte acest traseu până la cetatea iubitei lui, în Țara Loviștei, la Râmnic, dar fără să-l prindă zorii. În clipa când a fost luminat de soare, s-a transformat într-un drum șerpuitor, cu rouă. Într-o altă variantă a legendei, se transformă într-un râu.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.