(Traducere de Csata Ernő)
Ceva, trecută.
Ca și când se potmolește ceasul
și ticăie mai departe,
un înger trist zâmbește la curcubeu
și scâncește în reluare.
Printre nori goniți de vânt apare Luna.
Din fericire turn se ridică
și deja se dărâmă.
Mireasmă volatilă
licărire de rază,
pentru ochi cu himeră o multicoloră umbră.
O rândunică pribeagă s-alunecă
peste fumul casei.
Atât a fost, în urmă.
vezi mai multe poezii de: Dsida Jenő