Cântec despre dansul stiletului (pentru o elevă a Doamnei Gongsun) - Du Fu
Adăugat de: Gerra Orivera

Acolo a trăit cu ani în urmă superba Gongsun,
Care, dansând cu stiletul ei, atrăgea de pretutindeni
O audienţă asemeni munţilor pierduţi printre ei înşişi.
Cerul şi pământul se roteau la stânga şi la dreapta, urmărindu-i mişcările,
Care erau ca ale Arcaşului care dobora nouă sori de pe boltă,
Rapide ca îngerii în faţa aripii dragonilor.
Ea începea ca trăsnetul, dând glas mâniei,
Şi sfârşea lin ca luciul catifelat al fluviilor şi-al mărilor...
Dispărute sunt acele buze roşii şi acele mâneci perlate;
Iar în afara acestei unice eleve, nimeni nu mai răspândeşte acel parfum;
Această frumuseţe din Lingying, la Turnul Zeului Alb,

Dansează încă şi cântă ca în vremurile fericite de atunci...
Iar noi, răspunzând unul altuia la întrebări,
Oftăm împreună, întristaţi de schimbările care s-au petrecut.
Erau opt mii de doamne la curtea ultimului Împărat,
Dar nici una nu dansa dansul stiletului ca Doamna Gongsun.
... Au trecut cincizeci de ani, ca o întoarcere de palmă;
Vânt şi praf, umplând lumea, au ascuns Curtea Imperială.
În locul Cântăreţilor din Grădina Perelor, care au dispărut asemeni ceţii,
Mai sunt una sau două fete-muzician încercând să încânte îngheţatul Sun.
Copaci de înălţimea unui om străjuiesc Cavoul de Aur al Împăratului,
Mi se pare chiar că aud iarba uscată vibrând pe stâncile de la Qutang.
... Cântecul s-a pierdut, struna molcomă şi fluierul iute au amuţit.
De pe culmele bucuriei, întristarea vine deodată cu luna nouă.
Iar eu, un biet bătrân, neştiind încotro mă îndrept, trebuie să-mi întăresc
Piciorele pe dealuri singuratice, mergând înspre disperare şi boli.



traducere de Petru Dimofte



vezi mai multe poezii de: Du Fu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.