O scrisoare către cenzorul Han - Du Fu
Adăugat de: Gerra Orivera

Sunt trist. Gândurile mele sunt în Youzhou.
M-aş grăbi într-acolo – dar sunt bolnav la pat.
... Dincolo de apele toamnei aş fi fost întâmpinat de Splendoare.
O, să-mi spăl picioarele în lacul Dongting şi să văd la marginile lui
Gâştele sălbatice în zbor înalt, soarele şi luna mai palide ca ieri,
Arţarii verzi înroşindu-se sub cerul îngheţat,
Îngerii călătorind spre Capitala Cerului, lângă Steaua Polară,
Călări pe păsări pheonix sau pe unicorni,
Cu flamuri de hibiscus strabătând melodice neguri delicate,
Umbrele lor dansând cu capul în jos pe fluviile din sud
Până când Regina Stelelor, ameţită de nectar,
Va uita, de o parte şi de cealaltă, oamenii înaripaţi lângă ea.
... De la Vrăjitorul Pinului Roşu au venit la mine aceste cuvinte:
Că pe lângă vechiul discipol, are acum unul nou,
Unul care, fost consilier al Împăratului Liu în capitală,
În ciuda marilor lui succese, nu putea fi fericit niciodată.
... De unde vin vremurile bune şi vremurile de răstrişte în ţară?
Poate fi carnea mai înmiresmată decât fructele pădurii?
Sufăr că el rătăceşte acum departe, la miazăzi.
Fie ca steaua vieţii lungi să-l binecuvânteze!
... O, puritate, cum aş dori să te adun de dincolo de apele toamnei
Şi să te ofer în dar Curţii Imperiale de Jad.



traducere de Petru Dimofte



vezi mai multe poezii de: Du Fu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.