Deodată, raiul diafan s-a desfăcut în emoții, minuni tomnatice, copaci.
Ce munte, pasiune! Cât îl plac! Cât îl placi!
M-ai îmbrăcat din cap și până în picioare în drumul eternizat de râu, de tăpsan.
Îmi aud inima, nai al cerului și acum.
Se repetă în ceas: Bum! Bum! Bum!
Frunzisul s-a curbat în urcușul pe vară.
Ascultă! Privirea, iris, cântă ca o chitară!
Cum varsă iubirea de la începutul fără de sfârșit!
Cu mine însămi, din săruturi aurii,
mi-ai zâmbit, ți-am zâmbit.
Cât de frumos, toamna mea, te-ai ivit! (30.09.2022)
vezi mai multe poezii de: iulia.dragomir
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.