Din ramurile verii plouă flori,
Adie vântul, flacăra se frânge;
Și ochii mei îți sunt stăpânitori,
Și ochii mei sunt dornici de a plânge.
Ce gust de suferință-n veci nestinsă,
Îmbolnăvește inima învinsă?
- Argilă veche, cupă a durerii -
Și plouă flori din ramurile verii.
În parcuri trandafirii-ncep s-apună.
Eu tac, iar tu asculți părerea mea
Sub părul neclintit ce te-ncunună.
Sunt obosit, căci dragostea e grea
Dar, o, ce-nseamnă aripa tăcută
Ce trece peste noi și ne sărută?
vezi mai multe poezii de: Dumitru Iacobescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.