Din răsărit lumina se destramă
Pe cerul de-un albastru-nduioșat;
M-am deșteptat, - la ce m-am deșteptat
Când nici un glas al vieții nu mă cheamă?
Prin simfonia muzicii ce începe
Voi rătăci și astăzi inutil
Și voi purta, prin vraja lui april,
Tristețile-mi pustii ca niște stepe.
Prin năvile ce-n valuri de aromă
Transportă bogății din port în port,
Oh! sufletu-mi steril ca un avort
Iar va târî corabia-i fantomă.
Spre nici un orizont, spre nici un astru,
Ca ieri, și azi, și mâine va porni,
Mai negru, mai tăcut din zi în zi,
În așteptarea largului dezastru.
vezi mai multe poezii de: Dumitru Iacobescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.